SĂLILE PALATULUI
Sala Oglinzilor

Sala Oglinzilor este numită astfel deoarece proiectul prevedea ca toţi pereţii să fie îmbrăcaţi în oglinzi veneţiene. Vremurile tulburi din preajma Primului Război Mondial au făcut ca doar două oglinzi să poată fi aduse şi fixate, prin rame bogat împodobite, la capetele sălii. Partea cea mai interesantă o formează cele 12 compoziţii în vitralii, cu scene inspirate din folclorul secuiesc, aşezate în ferestrele de la stradă, ele fiind opera lui Nagy Sándor, Thoroczkai Wigand Ede, Muhics Sándor şi Róth Miksa. De-a lungul vremii impresionanta sală a găzduit întâlniri oficiale, evenimente culturale, recepţii, simpozioane.

Mobilierul, de o eleganţă deosebită, completează prin profilul de lalea ansamblul creat de forma identică prin care se termină coloanele sălii. Mesele sunt placate cu oglinzi, în ton cu denumirea sălii, chenăruite cu ornamentaţii metalice prevăzute cu mărgele nichelate.



Prima compoziţie din partea stângă relatează povestea din balada Budai Ilona. Figura centrală e femeia care îşi abandonează copiii. Banii, mirajul bogăţiei au deposedat-o şi de sentimentele materne. Pentru banii oferiţi, mama îşi abandonează fără remuşcări copiii.  Fapta mamei, drama ei este sugerată de diferitele poziţii ale figurii feminine care poartă o rochie cu figuri geometrice.

Vitraliul celei de a doua ferestre prezintă cu un emoţionant lirism povestea baladei „Frumoasa Salamon Sára”. Înveşmântată în muselină brodată de Călata, fata goneşte călare ca să-şi revadă cât mai degrabă iubitul, însă în timpul călătoriei diavolul o ispiteşte cu iubirea. În a doua secvenţă, extrem de dinamică, diavolul şi fata cu sânii dezveliţi, ţinută în braţe, sunt înconjuraţi de ramuri înfrunzite. În secvenţa a treia, fata, care a plătit cu viaţa pentru nerăbdarea ei, zace cu capul în jos, împresurată de petalele crinilor cunoscuţi ca simbol ale purităţii. Cele trei scene se petrec în trei momente diferite ale zilei: dimineaţa, la amiază şi în amurg.



Tema celui de-al treilea vitraliu este tragedia mezalianţei, a căsătoriei refuzate din pricina diferenţelor sociale din balada „Kádár Kata”. În prima placă a compoziţiei se poate observa scena dialogului dintre mamă şi fiu. Mama îl împiedică pe fiul ei să o ia de soţie pe Kádár Kata, frumoasa fiică a servitorului lor. Tânărul îşi curmă zilele, nemaidorind să trăiască fără aleasa lui. A doua secvenţă prezintă momentul tragic al poveştii, cu viziunea trupului fetei înecat în apă. Trupul inert al tinerei aruncate în lac de oamenii tocmiţi de mama băiatului pluteşte printre peşti şi printre plantele acvatice încâlcite. Nuferi albi se leagănă în jurul capului ei. Florile crescute din ghivecele de pe altar se împletesc într-o cunună de trandafiri în care se poate vedea îngemănarea într-o îmbrăţişare a îndrăgostiţilor reînviaţi.

Cea de-a patra compoziţie se leagă de balada „Julia, frumoasa fată”. În registrul din partea stângă putem vedea o fată îngenuncheată pe o albăstriţă imensă, care împleteşte o cunună din spice de grâu de un galben stins, aflate în fundal. În secvenţa centrală, fata este chemată în cer de „mielul alb cu lâna creaţă”, în grupul fecioarelor. La picioarele animalului apare o turlă de biserică având acoperiş în formă de cort. La chemarea cerului, Julia îşi ia rămas bun de la mama ei. Al treilea registru al imaginii este ocupat de silueta unui înger care calcă pe valuri de nori. În balada născută din alternarea unui rămas bun al fetei şi un bocet al mamei se întrepătrund superstiţii din perioada păgână cu elemente creştine.



„În 1910, Roth a creat minunatele ferestre ale Palatului Culturii din Tîrgu Mureş, în România. În Sala Oglinzilor, scene din basmele secuieşti, balade şi legende sunt prezentate în 12 vitralii care ocupă toată lungimea marii săli. Merită să vizitezi Tîrgu Mureş fie şi numai pentru a sta printre aceste creaţii magice şi colorate”.

Frumuseţea lor a determinat comisia americană de organizare a  „San Francisco Panama-Pacific International Exposition”, care a avut loc în anul 1915, să le propună, alături de alte opere de artă europene, pentru a fi expuse în spaţiul destinat Europei. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial a făcut ca la expoziţie să fie trimise doar cartoanele şi schiţele vitraliilor, acestea fiind premiate de către organizatori. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial vitraliile au fost depozitate în subsolul clădirii, pentru a fi ocrotite.